Acest site este doar blog-ul de activităţi al Şcolii Gimnaziale "Elena Cuza" Iaşi.
Pentru site-ul complet, cu toate informaţiile despre şcoală vă rugăm să accesaţi www.scoalaecuza.ro

joi, 17 decembrie 2015

Spre Betleem, noi colindăm cu bucurie!

Timpul este dimensiunea prietenoasă care ne apropie, care ne determină să ne măsurăm cu noi înșine și să ne dezvoltăm în armonie cu ceilalți…

În fiecare an, sărbătorile Nașterii Domnului nostru ne invită să-l bucurăm pe copilul din noi.

Ediția din acest an a spectacolului dedicat Crăciunului, desfășurată în data de 12 decembrie 2015, a avut ca protagoniști grupul vocal ”Păcurarii” (al Bisericii ”Sfânta Treime” Iași), pe copilul Daniel-Robert Gherasim, violonist și elev al Colegiului de Arte ”Octav Băncilă” Iași și pe elevii clasei a V-a A a Școlii Gimnaziale ”Elena Cuza” Iași. Aceștia au prezentat o scenetă religioasă, pe care au pregătit-o în cadrul proiectului ”Îngeri în primăvară”, sub îndrumarea profesorilor: Fulvia Horobeț, Iunia Ștefan și Adrian Chiorescu, în parteneriat cu preoții bisericii ”Sfânta Treime” Iași, respectiv pr. Mihai Ciocan și Mihai Ungureanu.

Duminică, 13 decembrie 2015, sceneta a fost prezentată și în biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și
Gavriil” Iași, unde profesorii anterior menționați colaborează cu preoții bisericii, respectiv pr. Ioan
Damian și pr. Mihail Coman.
Evenimentul a fost mediatizat și de portalul Doxologia.ro

De asemenea, sceneta a primit aplauze și la serbarea organizată în Școala Gimnazială ”Elena Cuza”
Iași, de care aparțin elevii și profesorii îndrumători.

Nașterea Domnului să fie nou început de mare bucurie duhovnicească la toată lumea!






miercuri, 25 noiembrie 2015

Săptămâna legumelor şi fructelor donate

Toamna este anotimpul recoltelor bogate, iar sufletele credincioșilor își îmbogățesc comorile. 
Elevii și profesori Școlii Gimnaziale "Elena Cuza" Iași au răspuns și anul acesta invitațiilor lansate de bisericile "Sf. Treime" Iaşi şi "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" Iaşi, instituţii partenere ale proiectului SNAC "Îngeri în primăvară" și au dăruit cantități considerabile de alimente, legume și fructe. Acestea vor fi distribuite persoanelor aflate în dificultăți materiale.
Următoarele colective de elevi s-au implicat în reușita activității: IA, IB, IC, IIA, IIB, IIC, IIIA, IIIB, IIIC, IVA, IVB, IVC, VA, VIB, VIIIA.


duminică, 17 mai 2015

Piesa de teatru "Florile Raiului"

Duminică, 17 mai 2015, elevii clasei a VI-a B a Școlii Gimnaziale ”Elena Cuza” Iași au prezentat, în Biserica ”Sfânta Treime” Iași, piesa de teatru ”Florile Raiului”, după un scenariu bilingv (român-englez) pregătit de profesoarele Anca Chirilă și Fulvia Horobeț.
Preoții bisericii i-au răsplătit pe copiii artiști cu daruri.
Evenimentul are un caracter inedit și s-a bucurat de apreciere din partea publicului spectator.
Activitatea se înscrie în calendarul Zilelor școlii și aparține proiectului SNAC ”Îngeri în primăvară”, proiect de colaborare cu Biserica.
 

marți, 7 aprilie 2015

Daruri de Lumină

Marți, 7 aprilie 2015, am exersat întrajutorarea intracomunitară. Școala noastră, în parteneriat cu Biserica ”Sfânta Treime” Iași, a realizat o nouă ediție a activității ”Daruri de lumină”, din cadrul proiectului SNAC, ”Îngeri în primăvară”. 
Astfel, împlinim, mai ales, partea a doua a genericului ”Să știi mai multe, să fii mai bun!”.
Elevii mai multor colective ale școlii, împreună cu profesorii lor coordonatori și cu părinții elevilor școlii, și-au adus importanta contribuție la reușita acestei noi ediții de suflet. Menționăm următoarele colective: Pregătitoare A (prof. Cătălina Rusu), Pregătitoare B (prof. Daniela Gavăț), Pregătitoare C (prof. Carmen Mărgineanu), IA (prof. Alina Argentoianu), IC (prof. Corina Ciobănică), a II-a A (prof. Oana Oanea), a II-a B (prof. Georgeta Bucovină), a II-a C (prof. Stelian Șovan), a III-a A (prof. Violeta Popa), a III-a B (prof. Carmen Diac), a IV-a A (prof. Olguța Bâzdâgă), a IV-a B (prof. Feodora Crețu), a VI-a B (prof. Anca Chirilă). 
Emoționanta întâlnire s-a desfășurat în biserica parteneră a școlii noastre. Copiii au adus daruri pentru a fi distribuite persoanelor aflate în dificultăți materiale și s-au bucurat de primirea caldă, de cuvintele frumoase, de binecuvântarea și iubirea gazdelor. 
Proiectul este coordonat de prof. Fulvia Horobeț și preot paroh Mihai Ciocan.


luni, 16 martie 2015

Ajutorul financiar în vederea achiziţionării unui calculator


IMPORTANT!

Pentru a beneficia de ajutorul financiar în vederea achiziţionării unui calculator conform Legii 269/2004, elevii înscriși în anul școlar 2014-2015 și care provin din familii în care venitul brut pe membru este sub 150 LEI, se vor adresa secretariatului şcolii.

Dosarul va cuprinde următoarele documente:
  • a) cererea tip (se va ridica de la secretariatul şcolii);
  • b) copie a certificatului de naştere sau a actului de identitate al elevului, copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum şi a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz;
  • c) copii ale certificatelor de naştere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalţi membri ai familiei;
  • d) adeverinţă de la instituţiile de învăţământ / unităţile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalţi fraţi / surori;
  • e) acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei;
  • f) declaraţie pe propria răspundere a părintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani, din care să rezulte că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut şi că dispun de diferenţa de bani pentru achiziţionarea unui calculator cu o configuraţie minimă standard;
  • g) adeverinţă eliberată de către unitatea de învăţământ din care să rezulte media generală/calificativul din anul şcolar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, pentru toţi elevii,cu excepţia elevilor clasei I;
  • h) adeverinţă eliberată de către unitatea de învăţământ din care să rezulte numărul de absenţe nemotivate din anul şcolar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, pentru toţi elevii,cu excepţia elevilor clasei I;

La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent, realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei familiale complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, bugetul personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii şi burselor sociale, precum şi a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi şi obligaţii.

Solicitanţii vor depune cererile şi documentele anexate la secretariatul şcolii în perioada 23 martie - 21 aprilie 2014.

Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

Afişat astăzi, 16 martie 2015

duminică, 8 martie 2015

De Ziua Mamei

De Ziua Mamei, sufletele noastre se înclină în fața grației, sensibilității feminine și formează o orchestră minunată care cântă cu viers duios... Elevii clasei a II-a B din școala noastră au emoționat membrii parohiei ”Sfânta Treime” cu un program artistic susținut în biserică, cu acest frumos prilej.
Coordonatori ai activității sunt profesorii Georgeta Bucovină, Fulvia Horobeț și Adrian Chiorescu. Colaboratori și organizatori sunt preoții Bisericii ”Sfânta Treime” Iași: Mihai Ciocan și Mihai Ungureanu.

vineri, 13 februarie 2015

IMPORTANT - Înscrierea în învățământul primar 2015

Şcoala Gimnazială „Elena Cuza„ Iaşi face cunoscut că înscrierea în clasa pregătitoare (3 clase) şi în clasa I (3 clase) pentru anul şcolar 2015-2016 se face în 2 etape succesive, conform Anexei nr.1 la Ordinul MECS nr.3171/05.02.2015, pentru aprobarea Calendarului şi a Metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar, după cum urmează:

În clasa pregătitoare

Etapa 1 (23.02.2015-13.03.2015) - vor fi înscrişi copiii care îndeplinesc cerinţele prevăzute de metodologia în vigoare, pe baza cererilor completate de către părinţii sau tutorii acestora;

Etapa 2 (24.03.2015-03.04.2015) – sunt înscrişi copiii care au solicitat înscrierea la o altă şcoală decât şcoala de circumscripţie, dar nu au fost înmatriculați, din lipsă de locuri sau cei care nu au participat la prima etapă de înscriere.

În clasa I

Etapa 1 ((23.02.2015-13.03. 2015) - vor fi înscrişi copiii care solicită înscrierea la şcoala de circumscripţie şi îndeplinesc cerinţele prevăzute de metodologia în vigoare, pe baza cererilor completate de către părinţii sau tutorii acestora;

Etapa 2 (23.03.2015-03.04.2015) - vor fi înscrişi copiii care solicită înscrierea în altă unitate şcolară decât şcoala de circumscripţie .

Relaţii suplimentare despre Metodologia care cuprinde detalii cu privire la clasa pregătitoare şi clasa I pot fi obţinute de la secretariatul şcolii – telefon 0232/250210 sau de pe site-ul şcolii (www.scoalaecuza.ro).

Intervalul orar de înscriere conform etapelor:

de luni până vineri între orele 8:00-20:00 şi sâmbăta între orele 9:00-13:00

Dosarul de înscriere va cuprinde:
- cerere tip de înscriere eliberată de unitatea noastră şcolară;
- copie după certificatul de naştere al copilului ( şi originalul);
- copii BI /CI ale părinţilor (şi originalele);
- avizul medicului de familie care sa cuprindă vaccinările;
- avizul dezvoltării psihosomatice, pentru copii care împlinesc vârsta de 6 ani, respectiv 7 ani în perioada 1 septembrie -31 decembrie 2015.


Director,
Prof. Mîrza - Leşan Paraschiva